Localități medievale dispărute din zona Caransebeș. Arealul orașului în evul mediu. - Partea 1

Dacă parcurgi astăzi împrejurimile Caransebeșului, vei întâlni locuri care, la prima vedere, nu spun nimic: o poiană, o margine de pădure, un curs de apă cu nume neobișnuit. În realitate, o parte dintre aceste spații sunt vestigii ale unor așezări dispărute — sate, gospodării și biserici care au existat cândva, dar care au dispărut fără a mai lăsa urme vizibile în peisajul actual.

Documentele medievale referitoare la zona Caransebeșului consemnează frecvent astfel de localități, astăzi imposibil de identificat cu certitudine pe harta modernă. Unele au fost părăsite și au dispărut complet, altele au fost mutate, iar o parte au fost absorbite de așezări învecinate, pierzându-și treptat identitatea toponimică. Aceste transformări nu sunt întâmplătoare, ci reflectă procese istorice bine determinate: conflicte militare, epidemii, schimbări administrative și economice, dar și dinamica internă a comunităților rurale. Fenomenul localităților dispărute este bine cunoscut în istoriografia europeană, însă pentru spațiul Banatului rămâne încă insuficient investigat în mod sistematic. În acest context, prezentul demers își propune să contribuie la reconstituirea acestui peisaj istoric dispărut, prin identificarea și localizarea, pe cât posibil, a unor așezări atestate documentar în jurul Caransebeșului, precum și prin analiza cauzelor care au dus la dispariția lor. Pentru a înțelege însă distribuția acestor așezări, este necesară mai întâi reconstituirea cadrului teritorial în care ele au existat. În lipsa unor hărți detaliate anterioare secolului al XVIII-lea, o astfel de reconstituire poate fi realizată pe baza documentelor medievale de hotărnicie, care descriu limitele orașului prin repere naturale și antropice. Corelarea acestor descrieri cu realitatea topografică ulterioară — în special cu ridicările cartografice din epoca modernă timpurie — permite o aproximare a arealului medieval al Caransebeșului. În prima parte a acestui studiu ne vom concentra asupra limitei vestice a orașului, așa cum poate fi ea reconstituită pe baza documentelor din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, urmărind atât contextul stabilirii hotarului, cât și identificarea, în teren, a reperelor menționate în surse.

Considerente privind hotarul vestic 

Astfel, un prim document, emis la  5 nov. 1572, la Turda de către Ștefan Báthory, voievodul Transilvaniei,  întărește scrisorile de hotărnicie între comunitatea nobiliară a districtului și cea urbană a orașului Caransebeș, conținând în transumpt scrisoarea din 1563 a banului local Grigore Bethlen de Ictar prin care acesta a confirmat înțelegerea la care au ajuns orășenii cu nobilii din vecinătate, cu doi ani mai devreme. Atunci, la 9 mai 1561, o comisie formată din judele nobililor districtului, cei doi castelani ai cetății  Caransebeș și reprezentanții orășenilor au făcut o deplasare pe teren, în vederea fixării hotarului vestic al orașului, comun cu posesiunile nobililor, hotar care a fost stabilit în teren prin movile și alte repere (copaci, stânci, pârâuri, dealuri, referiri la locuri și moșii), și consemnat în scris, document pe care îl prezint în original și traducere la finalul articolului. Problema hotărniciei vestice a orașului se datorează faptului că, așa cum reiese limpede din chiar documentul amintit, hotarul a fost în vechime stabilit pe linia râului Timiș, însă în timp, râul și-a schimbat destul de des cursul, formând meandre care au rupt din maluri ori deschizându-și brațe de curgere. Datorită aluviunilor purtate și depuse de ape, în zeci de ani unele meandre s-au colmatat, la fel brațele de curgere au devenit inactive (moarte), un fenomen care continuă și în prezent și împotriva căruia comunitățile riverane și administrațiile bazinale luptă prin îndiguiri, consolidări de maluri și desființări de insule.

Actul din 1572 al voievodului Ștefan Bathori
în care este fixat hotarul vestic ale Caransebeșului

Neînțelegerea asupra hotarului, cum spuneam, este sintetizată prin această fraza din act:„căci nobilii spuneau că hotarele lor ajungeau pretutindeni până la Timiș, iar juzii (orășenilor, n.n,) însă spuneau că nu, deoarece Timișul de astăzi în vechime curgea pe altă parte și că, prin cursul său, ar fi desprins în mare măsură părți din pământul orașului, alipindu-le de domeniul nobilimii [...]”

Prin această convenție nobilii și orășenii au stabilit că hotarul va fi,  practic, locul pe unde a curs Timișul în vechime, teritoriul orașului trecând așadar peste cursul de atunci al râului, iar reperele au fost stabilite în concret, linia de hotar urmărind, în esență, malul Timișului, cu ușoare corecții între brațele moarte și cele active.

Reconstituirea cu exactitate a acestei linii de hotar este azi imposibilă din pricina inexistenței celor mai multor repere din descriere, de aceea istoricii care au atins problema au preferat să nu intre în detalii mai amănunțite, mulțumindu-se cu imaginea de ansamblu. În ultimele cinci veacuri Timișul a continuat să își schimbe cursul astfel că nu-l mai regăsim pe același amplasament. Totodată, reperele cunoscute la mijlocul secolului al XVI-lea și consemnate în scris s-au pierdut ori și-au schimbat denumirile în cea mai mare măsură. Cu toate acestea, încercăm o reconstituire aproximativă a limitei vestice a orașului pe baza reperelor din documentul de care facem vorbire, încercând a le compara cu situația topografică redată în harta cea mai veche de care avem cunoștință, și anume ridicarea topografică iosefină realizată între 1769-1780.

Fragment de hartă militară din 1780 cu figurarea
reperelor din documentul de hotărnicie

Figurăm punctele de reper recunoscute pe segmentul de hartă alăturat, descrierea reperelor fiind după cum urmează mai jos. Cu toate acestea, trebuie să realizăm că reconstituirea de mai jos este una aproximativă, bazată pe corelarea descrierii din document cu realitatea topografică din harta iosefină și situația actuală. Gradul de certitudine variază de la reper la reper, fiecare identificat pe harta alăturată printr-un număr conform celor de mai jos:

1. Punctul de plecare al hotarului este stabilit: „Hotarul începe pe malul Timișului de astăzi, acolo unde se știe că se află capul Timișului mort, pe un delușor unde iese din Caransebeș un drumeag; la capătul acestui delușor, tot pe malul Timișului, se află o salcie, iar sub acesta, la șapte pași, începe hotarul, unde au ridicat o movilă.”. Acest punct este și în prezent un punct de hotar al orașului, cu movila aferentă.

2. „Si coborând mai departe de acolo, ajung la un loc unde odinioară nobilii au scos din Timiș un pârâu pentru o moară.” - poate fi presupus cu o bună aproximație, datorită topografiei ce concordă cu harta.

3.„Mergând mai departe pe mal, ajung la un drum care vine din oraș, unde pârâul Vălișoara se întâlnește cu drumul au făcut o movilă de hotar” - descrierea permite o identificare destul de precisă datorită pârâului în cauză.

4. „Și de acolo, tot drept în jos mergând pe malul Timișului mort și trecând prin valea cu sălcii, și urcând pe malul cel înalt, și mergând de-a lungul lui în jos, și trecând peste pârâul Sido și pe sub dealul Maal, coborând din nou la Timișul mort”. În acel loc există o terasă mai înaltă pe care trece azi drumul ce duce spre Mânăstirea Teiuș. Pârâul Sido [Evreului], adică scris normativ Zsidó, îl putem identifica destuld de plauzibil prin Valea lui Naum (antroponim ebraic) care se unește cu Valea Rai lângă locul numit „Crucea Verde”. Dealul Maal, adică Mal pe românește, nu îl putem identifica precis, dar probabil că este vorba de cel mai avansat versant ce coboară la Sub Teiuș, și care constituia malul Timișului.

5. „Și mergând în jos pe Timișul mort și urcând din nou la locul care vine dinspre stada Barath [Călugărilor/Monahilor], la capăt, pe dealul Thywss, [azi Teiuș] unde au făcut o movilă.” Strada Monahilor, despre care se mai vorbește în documentele medievale, a fost situată de-a lungul Apei Monahilor, identificată prin Canalul Morilor (Ieruga). Presupunem rezonabil, pe baza hărții topografice, că acest curs de apă se vărsa într-unul din brațele Timișului, cam pe actualul amplasament al parcului Teiuș (zona Gugulanul), așa că dacă acceptăm că finalul străzii Monahilor era undeva în această zonă, punctul de hotar trebuie că a fost ridicat pe un versant avansat al dealurilor Teiușului din apropierea haltei CFR din ziua de azi. Nicidecum nu este logică o variantă în care am presupune  că ridicarea movilei de hotar pe dealul Teiuș s-ar fi făcut în vreo zonă înaltă, înspre Corcana de pildă, fiindcă nu ar avea sens, contrazicând succesiunea topografică din document și ar rupe continuitatea hotarului.

6. Următoarele repere sunt de negăsit azi:

„Și ajungând la locul unde Mixa János a scos din Timișul principal un pârâu pentru moară, unde au făcut un semn de hotar.” – având în vedere că Timișul își avea cursul mai spre răsărit, acest pârâu de moară putea fi undeva în zona din spatele stadionului CFR de azi, cel mai în stânga amplasament permis de topografia locului fiind actuala albie a râului, malul stâng fiind foarte înalt.

„De acolo merge drept spre Lacul Călugărilor și continuă cât ține lacul. Trece la Timișul mort din nou, și mergând drept în jos pe Timișul mort până la locul unde a fost sălașul lui Dragna István.” – Lacul Călugărilor, necunoscut nouă, fără vreo mențiune în  alte documente ale epocii, presupunem a fi fost în zona celor două stadioane de azi, probabil format  în vreo meandră a Timișului, imediat în aval de vărsarea Apei Călugărilor (Canalului Morilor), pentru rațiunea congruenței de denumiri.

„Și de acolo trece peste Timișul mort la Timișul de astăzi. Și trecând drept peste Timiș la locul unde era podul de pe pârâul lui Mixa János, în locul în care Mikanda Boldizsár l-a tăiat și omorât pe omul acela. Și de acolo mergând în jos pe pârâul lui Mixa János până la hotarul Măcicașului, care mai înainte ținea de Măcicaș iar acum este pământul orașului; și acolo se încheie hotarul.”-  deși documentele vremii amintesc de aceste persoane ori de familiile lor, ei fiind nobili cu moșii în zonă, localizarea precisă a locurilor respective este imposibilă. În consecință,  putem  doar să presupunem că este vorba de zona de pe malul stâng al Timișului din apropierea actualului pod înspre gară, datorită referirii la hotarul cu localitatea Măcicaș, hotar despre care vorbește și următorul document prelucrat și  delimitare care și azi este tot acolo, cu mențiunea că azi hotarul este cu Păltiniș, localitate în care s-a înglobat vechiul sat Măcicaș.

Movilă de hotar existentă în zona sud-estică a orașului

În concluzie, limita vestică a orașului la mijlocul secolului al XVI-lea a fost fixată pe partea stângă a Timișului, relativ paralel cu cursul apei, de-a lungul zonei numite azi Sub Teiuș și, mai în aval, de-a lungul primei terase mai înalte a râului, până la hotarul cu moșia Măcicaș.  Observăm că Teiușul nu aparținea pe atunci orașului, fapt ce consună cu informațiile cunoscute din documentele vremii, și anume că el aparținea nobililor încă din secolele anterioare. Abia după strămutarea nobililor din zona Caransebeșului în Ardeal, în urma predării către otomani a Banatului de Caransebeș-Lugoj la 1658, și pierderii definitive de către aceștia a posesiunilor din jurul orașului, zona Teiuș va fi înglobată teritoriului urban. Cererile de restituire a proprietăților după cucerirea austriacă a zonei în 1688 au fost respinse, iar prefacerile ce au urmat păcii de la Karlowitz (1699), a doua perioadă de ocupație otomană și includerea Banatului ca teritoriu al coroanei în cadrul Imperiului Austriac după Pacea de la Passarowitz (1718) au făcut ca vechii proprietari să nu își mai primească niciodată vechile moșii, teritoriul Teiușului, pe linia vârfurilor mai înalte fiind alipit orașului, cu unele mici modificări până în zilele noastre.

Hotarul de la nord-vest, nord, est și sud

Indicii despre restul hotarului medieval (de la finele secolului al XVI-lea) al orașului Caransebeș, avem din documentele de hotărnicie emise în anul 1588 când, la contestarea unor persoane și în contextul deteriorării semnelor de hotar, s-a dispus refacerea delimitării orașului de comunitățile vecine. Astfel, la 11.09.1588, voievodul ardelean Sigismund Báthori ordonă requisitorilor din Alba Iulia să stabilească hotarul orașului în raport cu satele înconjurătoare, ținând cont și de posesiunile Rovina, Zboriștie, Andrilești și Patak/Potoc, toate aflate pe teritoriul orașului[3]. Această reambulare a avut loc destul de rapid, se pare că în decurs de o lună, iar raportul requisitorilor Capitlului din Alba Iulia consemnează efectuarea stabilirii hotarelor orașului, cu menționarea reperelor de care s-a ținut cont. [4]. Din păcate acest document s-a păstrat în arhive într-o stare precară, multe porțiuni ale sale fiind ilizibile, însă mare parte din reperele consemnate și care pot fi descifrate ne zugrăvesc o situație destul de clară a hotarelor orașului, care în mare parte se suprapun cu cele actuale, dar înlobau și unele zone care astăzi nu mai aprațin Caransebeșului, ci satelor vecine.

Descrierea liniei de hotar începe în partea nord-vestică a orașului, și anume în vecinătatea posesiunii Măcicaș (azi înglobată în satul Păltiniș, așa cum am arătat deja) și continuă în jurul orașului în sensul acelor ceasornicului. Reperele pe care le putem recunoaște din document sunt următoarele:

1. „un pârâiaș numit Șopot” delimitează orașul de posesiunea Măcicaș, începând cu locul în care acesta intersectează drumul dinspre Caransebeș către Măcicaș, trecând pe lângă posesiunea Rovina (despre care știm că se afla pe teritoriul orașului, din mențiunea expresă inserată în documentul prezentat mai sus), în zona unei insule bifurcate, apoi „hotarul urmează cursul pârâului Șopot”, care se unește cu unii afluenți pe care azi nu îi putem identifica (de ex.Pogonișuta) și apoi „continuă de-a lungul unei albii secate a pârâului Falupataka”/Valea Satului (necunoscut azi) și apoi nu departe coboară spre est în Timiș. Putem identifica precis acest pârâu numit pe atunci Șopot cu actualul curs de apă ce apare pe harta cadastrală în prezent ca Vâna Rovină, ce izvorăște de la baza extremității sudice a Dealului Andreonilor și reprezintă și azi linia de delimitare cu comuna Păltiniș. Probabil schimbarea în timp a denumirii acestui curs de apă din Șopot în Rovina nu este întâmplătoare, întrucât chiar documentul citat ne vorbește de moșia Rovina situată în apropierea pârâului.

2. „către Lugoj... Cărbunar, adică pârâiașul Carbonum, care se varsă în râul Timiș...”- următorul punct de hotar în direcția Lugoj este punctul de vărsare a Vânei Cărbunari în Timiș, iar hotarul urcă de-a lungul acestui pârâu, înspre est, până „în locul unde același pârâiaș Cărbunari se împărțise în două ramuri”, astfel că teritoriul de „partea stângă a hotarelor aparținea locuitorilor sau nobililor posesiunii Iaz, iar ce e în dreapta rămânea orașului”, situație identică cu cea de astăzi.

3. Hotarul continua prin pădurile atunci existente în zona respectivă, el fiind cândva materializat în teren de cruci cioplite pe copaci, dar „pentru că în acele păduri copacii mai mari fuseseră tăiați, nu mai apăreau semne de cruci pe copaci”, trecând pe lângă „...posesiunile Gzyn... ale nobililor din posesiunea Var...”. Este de notorietate că, în general, acolo unde este posibil, hotărniciile sunt fixate pe culmi de dealuri sau în văi, astfel că presupunem în mod rezonabil că hotarul medieval continua pe culmea dealurilor ca și azi în zona nord-estică a orașului. Posesiunile menționate în document sub numele Gzyn ale nobililor din Var trebuie că se referă la unele aflate în zona dintre culme și pârâul Axin, ce curge dinspre Var spre Iaz. Se pare că în zonă existau două posesiuni menționate în documentele din secolul al XVI-lea ca Akzinÿ și Kziny, ambele purtând, de fapt numele pârâului Axin, chiar dacă grafia diferă. [5]

4. Un interesant semn de hotar a fost reprezentat de „crucea de lemn numită Dragudan, care cruce fusese odinioară pe teritoriul posesiunii Chyklen/Cicleni, dar pentru că martorii afirmaseră cu certitudine că atunci când reambularea a fost făcută de omul regal și de capitlul bisericii din Orod, aceeași posesiune numită Chyklen/Cicleni aparținuse orașului Caransebeș”. Probabil această cruce era un fel de troiță având o însemnătate pentru locuitori. Cum ea azi nu mai există, putem doar presupunem că se afla pe culmea dealurilor ce despart teritoriul localității Var de cel al Cicleniului. Semnificația denumirii acestei cruci nu ne este cunoscută, tot ce putem să presupunem este că ea nu a fost unică: în prezent, poartă numele Dragodan (formă asemănătoare până la confuzie cu Dragudan) un vârf de deal din apropierea hotarului triplu dintre comunele Bucoșnița, Slatina Timiș și Brebu Nou.

Cum documentul precizează că posesiunea Cicleni aparținea pe atunci teritoriul orașului Caransebeș, este de presupus că următorul punct de hotar era vârful dealului Găinii, pe a cărui culme este de presupus că se afla și Crucea Dragudan.

5. Hotarul continua spre sud cu „pârâiașul numit Dalchpataka / Valea Dalciului” pe la punctul în care acesta se vărsa în râul Sebeș.

6. În această zonă documentul medieval menționează un loc Andrilești, pârâul Runcul și pădurea Nyírerdő, adică pădurea de mesteacăn. Putem deci presupune rezonabil că linia hotarului trecea pe lângă posesiunea Andrilești (despre care se afirmase deja că se afla pe teritoriul orașului), intersecta pârâul Runcul (numit azi Valea Runcului) și trecea prin pădurea de mesteceni existentă și azi între Zervești și Zlagna.

7. Mai departe hotarul mărginea „teritoriul satului și al văii nobililor posesiunii Zlatna/Zlagna” și cobora „prin acel pârâu Eokeorpataka” (adică Ökörpataka/Valea Boului) intersectând „drumul care merge din Caransebeș spre Orșova”. Se consemnează că „partea de est și nord aparținea orașului Caransebeș, astfel încât acel drum mare despărțea în acele locuri teritoriul orașului Caransebeș de posesiunea Buchin”.

8. „Acolo, lângă pârâiaș, vizavi de pod, s-a construit al 28-lea hotar, numit în popor somfa"(adică, cornul, n.n.). Este de presupus că prin "acest pârâiaș" documentul se referă la Valea Boului, un ogaș cu apă intermitentă, așadar hotarul se încheia în apropierea locului de vărsare a acestuia în Timiș, celelalte repere enumerate de document fiind necunoscute azi: Szilfapataka/Valea Ulmului ori finalul liniei hotarului care era pe valea Chwgastro /Valea Jugastru, despre care aflăm că „acolo se întâlneau teritoriile”.

Sintetizând toate aceste informații, am putut figura pe harta de mai jos linia de hotar a orașului Caransebeș din evul mediu, cu trasarea graniței actuale, pentru a se observa diferențele.

Hartă a Caransebeșului medieval
(click pe imagine pentru a o mări)

În continuare prezint cele două documente medievale (cu traducerea aferentă) pe baza cărora am reconstituit, chiar speculativ în anumite locuri, arealul orașului de la acea vreme.

Document din 20.05. 1563, dat în Caransebeș de Grigore Bethen de Ictar, ban de Caransebeș

My Iktary Bethlen Gergely Karansebessy ban es ew felsegenek tanachya, aggywk emlekezetre mindeneknek mostaniaknak es jeovendeoknak kiknek illik levelwnknek rendiben, hogy mikoron 1561 eztendeoben wranak my eleottwnk egyeb nemes es valaztott zemelyek eleott, az vitezleo Gywrkicza Lazlo, Moises Gyeorgh minden attyokfiaywal egyetembe az vitezleo Vayda Gergely karansebesi feo biroval es eskwtekel polgarokkal smind az eges varasal az hatar dolgarwl inig concordaltanak vala meg, mer az nemes nepek az ew hatarokat mindenwt az Themest mongiak vala lennj, az birak peniglen azt mongyak wala hogy ne(...)1, mert az mostanj az Themes regen masswt foklegyen es hogy annak folyassa nagy sokat mindenwt el zakaztot wolna az waras foldeben az Nemesegeheoz, azertaz eo hatarok azon volna mellyen regen volt folyassa az Themesnek, ezt halvan az nemes nepek keoteklelkekre az birakwnk hogy walamellyen az biro heted magawal meg merne eskennye heg volna az hatar ewkis keoz engedelmessek lennenek mind eorekke annak meg allani es az meg tartany, az biro azert eskwttivel egietembe akkar walamy okkokbol meg nem eskewt tenek wala mostan annak okaert immaron az vitezleo Bokosnicza Pal birosagaban ugyan ezen fellywl meg (...)* nemes nepek, mynnayan ugyan ezen hatar dolgarwl az birowal eskwttekel polgarokkal es az egez warassal ezen my zemelywnknek eleotte hasanlatos keppen meg concordalanak hogy az biro heted magaval meg eskewggyet es my az hatart azon el jartassuk  mellyen ewt meg eskennenek mikoron azert zent Sophia azzony nap eleott valo penteken wolna my mind az ket porkolabot tudnia illik az vitezleo Prizaka Peterth, Motnoky Ferenczet es Brathovan Martont es Karansebes warmegyenek zolgabiriat az hatara ky buchiattuk helet az felel zemen az biro heted magaval eskewtivel (...)* meg eskw(...)* az nemes nepek ott jelen lewen eskwwesnek (...)* az porkolabok es zolgabiro az birakat az nemes nepekel egyetembe kwlel (...)aittwan eleotteok az hatart illyen helyen keztek wolna el jarny zintin az mostany Themesnek partyan holot az regy Themesnek tudnia az holt Themesnek az feye wagion egy dombochkon mely dombochkan jew ky Sebesbeol egy eotachka mely dombochkanak wegieben zintin az Themes parttian egy ffyz fa wagion azon alol het lepessel kezdetik az hatar holot hantoth chinaltanak  es onnat az holt Themes partthian ala mennen azon mind ffuz fak wannak walmy wagion mindenwk jarwan az holt Themesnek beleol Themes felew az mind az warasse, walamy kegieglen az hegyfelew wagion az mind az nemes nepeke es ala menwen azon holt Themes partthian es jowen egy nagy egher fara ky zintinaz parton del feleol wagion es annak ala menwen es jeowen egy helre holot regen ez nemes nepeknek eley az Themesbeol egy patakot weottek wolt ky malomra walot  es onnat igyenessen ala menwen eg megye zabasswn melnek wegeben egy ke kewesse delre haiol az hatar holot hantott chinaltanak es onnat ala menwen az holt Themes partian es jeowen egy weremre onnat eleb menwen parton es jeowen(...)* ky az warasbwl jew ky holot az Varisora pataka az wttal(...)* talalkozik holot hantott chinaltanak  es onnat mind igyenessen ala menwin az holt Themes parthian es az ffyz volgien altal menwen es az nagy partra zalwan es azon mind ala menwen es az Sido patakon altal kewin es az Maal hegye alat ismegiut az holt Themesre zalwan es az holt Themessen mind ala menwen es az ujra ky zalwan mely az Barath wlczarwl vegien az Thywss hegyen holot egy hantot chinaltanak  es az wton altal menwen walamy ffyz fakra mely ffyz fak wegebe egy hantot chinaltanak, onnat elew menwen hatarnak foliassa ismegiut az holt Themesben eggyk az holt Themesbeol megirt az mostani Themesben esik  es az Themessen mind ala menwen es zalwan arra az helre holot Mixa Janos az derek Themesbeol egy patakot weot ky malnara walot holot egy hantot chinaltanak, onnan igyenessen menwin az Baratok tawara es mind azon eleo menwin addiglan meglen az Tho,  az holt Themessen egyk es holt Themessen igyenessen ala menwen az helre holot Dragna Istvannak zalassa wolt es onnan az holt Themessen altal menwen az mostany Themesre  es az Themessen igazan altal menwin az Mixa Janos patakian wolt hidra az helre holot Mikanda Boldisar, az embert wagta wolt le es onnat mind az Mixa Janos patakan ala menwin az Machkassy hataraigban, mely Machkas hatara ennek eleotbe Machkashez tartozo wolt mostan peniglen waras feolde az es ott wegeztetyk el az hatar, mely concordiabwl el jartatoth es walaztatot hatareol my altwnk az my pechyetes lewelwnket eoreok emlekezetnek es ereossegnek okayrtth nekik bizonsagwl. Date in festo Ascensionis Domini, anno Domini millesimo quingentesimo sexagesimo tertio.

Noi, Grigore Bethlen de Ictar, ban de Caransebeș și consilier al Maiestății Sale, dăm spre cunoștința tuturor, celor de acum și celor viitori, cărora li se cuvine prin rândul acestei scrisori, că în anul Domnului 1561, înaintea noastră și a altor nobili și persoane alese, vitejii Gyurkicza László (Vasile Jurchiță) și Moises György, împreună cu toate neamurile lor, precum și viteazul Vajda Gergely (Grigore Vaida), judele suprem al Caransebeșului, împreună cu jurații și cetățenii și cu întregul oraș, au ajuns la o înțelegere cu privire la chestiunea hotarelor. Căci nobilii spuneau că hotarele lor ajung pretutindeni până la Timiș, iar juzii spuneau că nu (...), deoarece Timișul de astăzi în vechime curgea pe altă parte și că, prin cursul său, ar fi desprins în multe locuri părți din pământul orașului, alipindu-le de domeniul nobilimii. De aceea, hotarul lor ar trebui să fie acolo unde a fost în vechime cursul Timișului. Auzind acestea, nobilii s-au obligat prin jurământ în fața juzilor noștri că, dacă judele, împreună cu alți șase, vor depune jurământ și vor stabili hotarul, ei vor accepta cu toții și pentru totdeauna acel hotar și îl vor respecta. Însă judele, împreună cu jurații săi, din anumite motive, nu a depus atunci jurământul. Din această pricină, acum, în timpul serviciului viteazului Bokosnicza Pál (Pavel Bucoșniță), aceiași nobili, împreună cu judele, jurații, cetățenii și întregul oraș, au ajuns din nou la o înțelegere înaintea noastră, în același mod, că judele, împreună cu ceilalți șase, să depună jurământul, iar noi să facem parcurgerea hotarului acolo unde ei vor jura. Astfel, în vinerea dinaintea zilei Sfintei Sofia (12 mai), noi am trimis la hotar pe ambii pârcălabi, anume vitejii Prizaka Péter, Motnoky Ferenc și Brathovan Márton, precum și pe solgăbirăul comitatului Caransebeș. Atunci, în prezența lor, judele împreună cu cei șase jurați ai săi au depus jurământul, iar nobilii fiind de față la jurământ (...), pârcălabii și solgăbirăul, împreună cu juzii și nobilii, au pornit să arate hotarul în felul următor: Hotarul începe pe malul Timișului de astăzi, acolo unde se știe că se află capul Timișului mort, pe un delușor unde iese din (Caran)Sebeș un drumeag; la capătul acestui delușor, tot pe malul Timișului, se află o salcie, iar sub acesta, la șapte pași, începe hotarul, unde au ridicat o movilă. De acolo, coborând pe malul Timișului mort, de-a lungul căruia se află numai sălcii, tot ceea ce se află între Timișul mort și Timișul (cel actual) aparține orașului, iar ceea ce se află spre deal aparține nobililor. Coborând mai departe pe același mal, ajung la un arin mare, aflat tot pe mal, spre sud, iar de acolo merg mai departe până la un loc unde, în vechime, nobilii au scos din Timiș un pârâu pentru o moară. De acolo, mergând drept în jos până la o limită de hotar al comitatului la capătul căreia hotarul cotește puțin spre sud, unde au ridicat o movilă de hotar. Continuând în jos pe malul Timișului mort, ajung la o groapă, iar de acolo mergând mai departe pe mal ajung la un drum care vine dinspre oraș, unde pârâul Varisora (Vălișoara) se întâlnește cu drumul au ridicat o movilă de hotar. De acolo, mergând drept mai departe pe malul Timișului mort, trec printr-o vale cu sălcii, apoi urcă pe malul înalt, pe care continuă în jos, trecând peste pârâul Sido, iar de acolo ajung sub dealul Maal și coboară din nou la Timișul mort, pe care îl urmează în jos, apoi urcă din nou într-un loc care vine dinspre strada Călugărilor, la capătul ei, pe dealul Thywss (Teiuș), unde au ridicat o movilă de hotar. De acolo trec peste drum la niște sălcii, la capătul cărora au ridicat o movilă de hotar, iar mai departe, urmând cursul hotarului, ajung din nou la Timișul mort, care se varsă în Timișul de astăzi, și continuă în jos pe Timiș ajungând apoi la locul unde Mixa János (Miksa/Micșa) a scos din Timișul principal un pârâu pentru moară, unde au ridicat o movilă de hotar, iar de acolo merg drept către lacul Călugărilor și continuă cât ține lacul De acolo ajung din nou la Timișul mort și merg în jos până la locul unde a fost sălașul lui Dragna István, iar apoi trec peste Timișul mort la Timișul actual. Traversând Timișul, ajung la locul unde era podul de peste pârâul lui Mixa János, locul unde Mikanda Boldizsár a tăiat și ucis pe acel om, iar de acolo merg în jos pe pârâul lui Mixa János până la hotarul Măcicașului. Acest hotar al Măcicașului aparținea înainte acestei așezări, dar acum este pământul orașului, iar acolo se încheie hotarul. Dat în ziua sărbătorii Înălțării Domnului, în anul Domnului 1563.

*-locuri deteriorate în document

Extras din documentul emis de requisitorii din Alba Iulia, datat 1588 [între 11.sept.- 11 oct.] prin care raportează reambularea hotarului orașului Caransebeș aflat în districtul omonim, acțiune înfăptuită pe baza ordinului voievodului Transilvaniei Sigismund Báthori din 11.09.1588, a diplomei capitlului de Orod din 1529 precum și a celei emise de Grigore Bethlen de Ictar, ban al Caransebeșului și transcrisă de voievodul Ștefan Báthori de Solmlyó în 1572. Reambularea a avut loc în prezența  lui Caspar Cherbicha, om de încredere al voievodului precum și a lui Ioan Balasfi János, delegatul loculului de adeverire care au procedat la verificarea hotarelor orașului și reînnoirea semnelor de hotar, după caz.

Documentul este în mare parte deteriorat și ilizibil, reperele de hotar care pot fi descifrate sunt următoarele:

Possesionis Machkas vocata... rivulum Sopot vocatum... Sebes... Rovina appellata... via publica versus Machk[as]... possessionis Rovina... bicornis insulam effecisset... currebat (nam sicco tempore fore existerent) dicebatur fuisse meta territorii Karansebes… insula illa per Machkasiensibus… semper cursum eiusdem rivuli Sopot tenens, usque ad illum locum ubi [rivulus] quidam exiccatus incidit in rivulum Sopot... Pogonichuta... ac iuxta Myksa Myklos... Falupataka vocato... ubi ex insula et peninsula... per alveum siccum Falupataka... intra teli iactum in portu eius sicci rivi eo scilicet in loco ubi alter siccus alveus rivuli priori scilicet Falupataka vocato innexus continuo tenore ad orientem versus flumen Temes it, in angulo unam metam terream erexisset, quae fuit secunda meta semper parte septentrionali et occidentali parte Machkasiensibus... fuisset Francisci Fodor [?]... in Temes fluvium desce[ndit?]... Lugasinum versus... Carbunar seu rivulus Carbonum... in ipsum fluvium Temes labitur… in quodam ponticulo ubi vestigium antiquae metae Mixahalma vocatae ostensum fuisset... via quaedam publica ex civitate Karansebes versus Brad possessionem it... possessionis Jaz existente.... iuxta quandam viam herbosam... loco ubi idem rivulus Carbunar in duos ramos diffusas fuisset certo affirmatum fuisset ubique parte sinistra metarum incolis seu nobilibus possessionis Jaz dextra autem civitati remanente. Caeterum quia in iis silvis arbores grandores desecta fuissent nulla signa crucis in arboribus occurrissent... villis Gzyn [?]... nobilium possessionis Mezfal[va]... crucis lignea Dragudan vocatae, quae crux olim in territorio possessionis Chyklen fuit sed quia testes evidenter affirmassent tunc cum reambulatio per hominem regium et capitularem ecclesiae Orodiensis facta fuit eandemque possessionem Chyklen vocatam ad civitatem Karansebes pertinuisse quoquo titulo... Mezfalviensis existentem... rivulus Dalchpataka vocatus in fluvium Sebes incurrit... a parte possessionis Dalch in una via... rivulus Sobraia [?]… possessionis Rien… Andrilest vocatae... Rwnkwl, Torka[...]... ad Rien... sylvam Nyrerdeo... rivulus Rwnkul vocatus... Dobran pataka cuius in literis capitularibus Orodiensis mentio fiebat nullus scire potuisset quis rivulus sit aut fuerit Dobran pataka... nunc dictus est Rwnkwl... territorium villae et vallis nobilium possessionis Zlatna... eam possessionem Zlatna olim Nicolaum Gerlistei possedisse titulo pignoris… familiae Fiat… vicinos admonuisset homo celsitudini vestrae vaivodales signanter Casparem Zabo et Georgium Myklucza... per illum rivulum Eokeorpata[ka]… via quae... Karansebes versus Orsoua et Ze[…]… silvae pars nobilium de Ha[…]… familiae Fiat pertinens ad Bw[k]in orientalis autem et septentrionalis pars civitatis Karansebes ita ut via illa magna distingueret iis locis territorium civitatis Karansebes et possessionis Bwkin ibi itaque iuxta rivulum e regione pontis vigesimam octavam metam extruxissent in vulgo somfa… [Chw]gastro vocata… Banywl vocaretur… rivulus Zylfapataka… vallem Chwgastro… territorium Fiatiensium item territorium civitatis Karansebes praeterea territorium nobilium qui Chwgaztro vallem possident (nam ibi territorio concurrissent).

Posesiunea... numită Machkas... un pârâiaș numit Sopot... Sebeș... numit Rovina... drumul public către Machkas... al moșiei Rovina... a creat o insulă bifurcată... curgea (căci în timp uscat ar fi fost secată) și se spunea că era hotarul teritoriului Caransebeș... insula aceea, de către cei din Machkas... urmând mereu cursul aceluiași pârâiaș Sopot, până la locul unde un anumit pârâu secat se unește cu pârâiașul Șopot... Pogonișuta... și lângă Myksa Miklos... numit Falupataka (Valea Satului)... unde dintr-o insulă și o peninsulă... prin albia uscată a pârâului Falupataka... până la distanța unei aruncări de suliță, într-un vad al acelui pârâu uscat, în locul unde o altă albie uscată a unui pârâiaș, numit Falupataka, se alătură în continuare, merge spre est către râul Timiș, unde, într-un unghi, a fost ridicată o movilă de pământ, care a fost al doilea semn de hotar, mereu pe partea de nord și de vest pentru cei din Machkas... al lui Francisc Fodor... și coboară în râul Timiș... către Lugoj... Cărbunar, adică pârâiașul Carbonum, care se varsă în râul Timiș... lângă un pod mic, unde urma unui hotar antic numit Mixahalma  (Movila lui Miksa/Micșsa) fusese arătat... un drum public din orașul Caransebeș mergea spre posesiunea Brad... a posesiunii Iaz... pe lângă un anumit drum cu iarbă... în locul unde același pârâiaș Cărbunar se împărțise în două ramuri, s-a afirmat cu certitudine că partea stângă a hotarelor aparținea locuitorilor sau nobililor posesiunii Iaz, iar ce e în dreapta rămânea orașului. În rest, pentru că în acele păduri copacii mai mari fuseseră tăiați, nu mai apăreau semne de cruci pe copaci... în satele Gzyn (probabil Axin, n.n.)... ale nobililor din posesiunea Var... crucea de lemn numită Dragudan, care cruce fusese odinioară pe teritoriul posesiunii Cicleni, dar pentru că martorii afirmaseră cu certitudine că atunci când reambularea a fost făcută de omul regal și de capitlul bisericii din Orod, aceeași posesiune numită Cicleni aparținuse orașului Caransebeș sub orice titlu... în posesiunea Var... pârâiașul numit Dalchpataka (Valea Dalciului) se vărsa în râul Sebeș... pe partea posesiunii Dalci, pe un drum... pârâiașul Sobraia... posesiunii Rien (Ruieni)... numit Andrilești... Rwnkul (Runcul), Torka... către Ruieni... pădurea Nyrerdeo (Mestecăniș)... pârâiașul numit Rwnkul... Dobran pataka (Valea Dobran), despre care în scrisorile capitlului din Oradea se făcea vorbire, însî nimeni nu știa ce pârâu este sau a fost Dobran pataka... acum numit Rwnkul (Runcul)... teritoriul satului și al văii nobililor posesiunii Zlatna (Zlagna)... acea posesiune Zlagna  fusese deținută de Nicolae Gerlistei ca zălog... familia Fiat... i-a avertizat pe vecini că un om al alteței voastre voievodale, anume Caspar Zabo (Szabó) și Gheorghe Myklucza (Micluță)... prin acel pârâu Eokeorpata[ka] (Valea Boului)... drumul care merge din Caransebeș spre Orșova și Ze[...] (probabil Zewrin=Severin, n.n.). Pădurea nobililor din Ha[...]... aparținea familiei Fiat, iar partea de est și nord aparținea orașului Caransebeș, astfel încât acel drum mare despărțea în acele locuri teritoriul orașului Caransebeș de posesiunea Buchin. Acolo, lângă pârâiaș, vizavi de pod, s-a construit al 28-lea hotar, numit în popor somfa... numit Chwgastro (Jugastru)... numit Banywl... pârâiașul Zylfapataka (Valea Ulmului)... valea Chwgastro (Jugastru)... teritoriul familiei Fiat și al orașului Caransebeș, precum și al nobililor care posedau valea Jugastru (căci acolo se întâlneau teritoriile).

Note și bibliogafie

1. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sibiu, Documente medievale, U IV, nr. 1029

2. Adrian Magina, „Despre hotare, comunitate urbană și ethos nobiliar. Delimitarea teritorială a Caransebeșului în a doua jumătate a secolului al XVI-lea” în Banatica, nr.30, Timișoara, 2020

3. Magyar Országos Levéltár, F2:13, Prot. XIII. f. 55v–56v, regesta în Bogdándi Zsolt, Gálfi Emőke, Az erdélyi káptalan jegyzőkönyvei 1222–1599, Cluj-Napoca, 2006, doc. 579

4. ibidem, doc. 580

5. Pesty Frigyes, A Sörényi Bánság és Szörény vármegye története, vol. II. p 370

4