Caraş-Severin şi povestea unor însemne (partea a II-a)

(Partea I a articolului poate fi accesată aici iar partea a III-a aici)

Stema comitatului Caraş
(1779)

Comitatul Caraş (Comitatus Krassoviensis/Krassó vármegye), ale cărui origini se întind istoric până în secolul al XI-lea,  a fost reînfiinţat prin hotărârea împărătesei-regine Maria Terezia în 1778, iar la 23 aprilie 1779 i se conferă blazonul. 

Acesta este format dintr-un scut tăiat-despicat formând trei cartiere, susţinut de doi tenanţi zoomorfi, timbrat de o coroană regală din aur. Are ataşat textul scris circular: Sigillum Comitatus Krassoviensis.

Scutul este tăiat o dată printr-o fâşie orizontală ce poartă iniţialele suveranilor: I·II·M·T, respectiv, Iosif al II-lea şi Maria Terezia, împărăteasa coasociindu-l la tron pe fiul său începând cu anul 1765.

Jumătatea superioară a scutului cuprinde două cartiere:

• cel din dreapta, de culoare albastră, înfăţişează un pod peste o apă - Caraşul, ca element dătător al numelui comitatului, iar pe cerul de deasupra acestor elemente se văd soarele şi luna, ca simbol al reînnoirii şi belşugului.
• cel din stânga, de culoare roşie, prezintă un stup de albine, cu referire la apicultură, ocupaţie larg răspândită printre locuitorilor ţinutului, domeniu conex agriculturii care se practica în zonă graţie terenului mănos de aici.

Cartierul inferior are în centrul său un minier ţinând în mână un târnăcop, aflat într-un cadru muntos, înconjurat de păduri, o imagine specifică a zonei sudice a comitatului în care bogăţiile munţilor erau intens exploatate prin lucrări miniere.

Tenanţii scutului sunt figuri zoomorfe întâlnite pe teritoriul comitatului: un bou, ca simbol al creşterii animalelor în folosul omului şi un lup, semnificând bogăţia zonei în animale sălbatice, implicit în vânat.

Scurtă paranteză istorică

Teritoriul Banatului, redobândit de sub ocupaţie turcească în urma păcii de la Passarowitz din 1718 a fost privit de către curtea de la Viena drept tabula rasa, ca teritoriu nou cucerit în care nu au fost recunoscute niciun fel de drepturi de proprietate vechi, fiind trecut în proprietatea  suveranului, el devenind domeniu de coroană (Kronland) al casei de Habsburg. Administrarea Banatului a fost una exclusiv militară între 1718 şi 1751, după care s-a instituit şi o administraţie civilă până în 1778. 

Deşi teritoriul aparţinea de drept regatului Ungariei de la care a fost progresiv ocupat de către turci în timpul scurs după bătălia de la Mohács (1526), comisia instituită încă din 1715 în scopul cercetării temeiniciei acestui drept istoric nu a ajuns la o conlcuzie decât în 1778 când suverana a pus capăt controverselor şi mare parte a teritoriului a fost reîncorporat regatului Ungariei.

Harta comitatului Caraş (stânga)
 şi a graniţei militare (dreapta) -1800

În urma reîncorporării, pe teritoriul Banatului Timişan au fost reînfiinţate comitatele istorice (chiar dacă limitele nu corespundeau riguros): Timiş, Torontal şi Caraş, regiunea sud-estică a Banatului rămânând pentru aproape încă un secol sub administrare militară, constituind zonă de graniţa militară. Reşedinţa reînfiinţatului comitat Caraş a fost stabilită la Lugoj, acesta fiind cel mai mare oraş din zonă, capabil să preia sarcinile administrative pentru un teritoriu destul de mare, ce ţinea de la Mureş până la Dunăre. Teritoriul comitatului a fost divizat în unităţi administrative mai mici numite plăşi sau preturi (járás) în frunte cărora se afla câte un primpretor sau solgăbirău (cf. magh. szolgabíró).

În 1872 s-a decis desfiinţarea graniţei militare şi revenirea teritoriului între graniţele Ungariei, precum şi   înfiinţarea  un an mai târziu  a comitatului Severin, stabilindu-se reşedinţa la Caransebeş. Teritoriul acestui nou comitat cuprindea preturile Caransebeş, Teregova, Bozovici şi Orşova. Din cauza slabei capacităţi administative  datorată lipsei resurselor umane cu competenţa necesară, viaţa comitatului Severin a fost scurtă şi în 1881 a fost unit cu Caraşul, formând noul comitat Caraş-Severin cu un teritoriu  destul de cuprinzător. Reşedinţa sa a fost păstrată la Lugoj. Această unitate administrativă şi-a păstrat forma  până la sfârşitul Primului Război Mondial. 

Harta comitatului Caraş-Severin
(cca.1900)

În timpul vremurilor tulburi  imediat  după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar (30.10.1918) şi ocuparea militară sârbă şi apoi franceză a zonei, în conformitate cu prevederile Armistiţiului semnat la Belgrad (13.11.1918), teritoriul comitatul Caraş-Severin intră sub administaţia militară a forţelor  ocupante, dar în ce priveşte viaţa civilă, aceasta rămânea supusă în continuare legilor şi autorităţilor de până atunci ale statului, până la definitivarea împărţirii Banatului prin sistemul de tratate de pace de la Paris, cu finalizare abia în 1920. 

În urma ocupării militare a unei părţi din Banat de armata franceză, în 28.03.1919 s-a creat comitatul Lugoj în zona controlată de această forţă militară. Acesta cuprindea oraşele Lugoj, Caransebeş şi Reşiţa precum şi  15 preturi, printre care Bozovici, Lipova, Bega, Făget, Mureş, Timiş şi Teregova.

După intrarea în Banat a armatei române în iunie-august 1919 şi preluarea administraţiei de către noile autorităţi, zona s-a constituit drept judeţul Caraş-Severin, practic cu forma sa consacrată a comitatului, uşoare modificări survenind doar la marginea sa sud-vestică, unele  localităţi revenind Iugoslaviei, în urma delimitării teritoriului făcută în cadrul conferinţei de pace de la Paris. 

Organizarea teritoriului Banatului
începând cu 1926.

Această organizare a dăinuit până la sfârşitul anului 1925, iar ulterior teritoriul judeţului a fost divizat între nou-înfiinţatele judeţe Caraş (cu reşedinţa la Oraviţa) şi Severin (cu reşedinţa în continuare la Lugoj).

În 1938, ambele judeţe au fost incluse în noua unitate administrativ-teritorială, Ţinutul Timiş, existent în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, până în 1940, când s-a revenit la forma administrativă anterioară ce a fiinţat până în 1950.

Regiunile Timiş şi Severin
1950

Începând cu acest an, în Republica Populară Română s-au desfiinţat judeţete şi, după model sovietic, teritoriul a fost administrat sub forma regiunilor, subdivizate în raioane. Din fostele judeţe Caraş, Severin şi Timiş-Torontal s-au croit noile regiuni Severin, cu reşedinţa la Caransebeş şi respectiv, regiunea Timişoara, cu reşedinţa în oraşul omonim.

Această organizare teritorială a avut o viaţă foarte scurtă şi a fost revizuită în 1952 prin comasarea celor două regiuni într-una singură, Timişoara şi atribuirea unor comune timişene de la sud de Mureş regiunii vecine, Arad.

Comasarea teritoriului în
 regiunea Timişoara -1952

După circa opt ani, în 1960 harta administrativă a regiunii a suferit noi modificări, prin înfiinţarea regiunii Banat în urma anexării în cadrul acesteia şi a zonei Arad, iar capitala noii regiuni a fost stabilită la Timişoara. Principalele oraşe ale regiunii, împreună cu zona limitrofă, care în cazul unora dintre aceste localităţi era destul  de întinsă, au primit rangul de oraşe regionale. Acestea au fost: Timişoara, Arad, Lugoj şi Reşiţa. Au fost menţinute raioanele, ca subdiviziuni administrative ale regiunii.

Regiunea  Banat, raioanele
 şi limitele oraşelor
regionale -1960

Începând cu 1968, în urma reformei administrativ-teritoriale promovată de regimul Ceauşescu, judeţul Caraş-Severin capătă forma de astăzi, prin pierderea oraşului Orşova şi a unor comune dunărene în favoarea judeţului vecin, Mehedinţi. Reşedinţa noului judeţ Caraş-Severin a fost stabilită la Reşiţa, motivele acestei alegeri ţinând atât de localizarea centrală a oraşului în judeţ, cât şi de ordin politic, regimul considerând că este mai sigur dacă reşedinţa este într-un oraş cu o mare masă muncitorească ce reprezenta virtual forţa de susţinere a conducerii Republicii Socialiste România.

(Va urma prezentarea stemelor judeţelor de după Primul Război Mondial)

_____________

*Hărţile administrative  au fost  preluate după cele existente pe site-ul
http://commons.wikimedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83, sub licenţă Creative Commons.