Comoara caransebeșeană de peste vremuri: aurul apelor

Comoara caransebeșeană de peste vremuri: aurul apelor

În luna aprilie 2013, fostul președinte al României, geologul Emil Constantinescu, spunea într-un discurs că „apele noastre aur poartă”¹, un truism valabil și pentru zona Caransebeșului. Cercetările arheologice au pus în evidență că în acest areal oamenii au exploatat aurul prezent în aluviunile aduse de apele curgătoare ale regiunii începând cu cele mai vechi timpuri.

Astfel, încă din epoca preistorică s-a extras aur din râul Sebeș la Turnu Ruieni², iar la Borlova în epoca romană și chiar înainte de aceasta³. În evul mediu extragerea aurului din aluviuni s-a extins, spălarea aurului devenind, inclusiv la Caransebeș, ocupația mai multor cetățeni, îndeosebi țigani, dar nu numai, ce se îndeletniceau cu aceasta activitate pe valea pârâului Potoc precum și pe apa Sebeșului⁴. Necesitatea punerii în valoare comercială a aurului brut a atras după sine și apariția în Caransebeș a unei mici industrii de prelucrare și finisare, exponenții acesteia ajungând în secolele XVI - XVII cetățeni de vază ai comunității, denumirea meseriei devenind cu timpul numele de familie al meseriașilor respectivi⁵. Aurul pus în circuitul civil se transforma în bani, sau banii în aur, după necesități. În întâmpinarea acestor nevoi au apărut agenții de schimb care au introdus meseria lor în lista ocupațiilor oamenilor din cetatea Caransebeșului.

 În epoca modernă, în timpul existenței graniței militare bănățene, la Caransebeș exploatarea aurului aluvionar a fost continuată, sub auspicii militare, această activitate fiind obligația țiganilor, locuitori ai orașului. Mărturii în acest sens sunt observațiile personale ale locuitorilor orașului, care la începutul anilor 1900 încă regăseau grămezi de nisip pe malurile Timișului și Sebeșului.⁶

 Exigențele economice ale epocii contemporane au avut ca rezultat stoparea exploatării aurului din aluviuni în zona noastră, considerându-se nerentabilă acestă activitate efectuată sistematic. După 1990, un studiu extins la nivelul întregii țări a dus la concluzia că aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi.⁷ Pentru zona noastră, probele efectuate pe râul Timiș au arătat un conținut considerat drept ridicat de aur la tona de steril: la Jupa 0,22 g/t, la Prisaca 0,20 g/t, la Căvăran 0,14 g/t⁸.

Cu toate acestea, în trecut, conținutul aurifer al aluviunilor era mult mai mare decât rapoartele citate în studiul la care am făcut referire. De exemplu, pe un afluent al râului Nera, în apropiere de Bozovici, la finele secolul al XIX-lea s-a exploatat un filon de nisip aurifer cu un conținut de aur de până la 130 g/t, în 1948 exploatația fiind declarată epuizată⁹. Tot în acea zonă, s-au găsit pepite de aur, culminând cu una găsită în 1870 ce cântărea 18 kg, aflată în prezent într-un muzeu vienez. Este de la sine evident că în trecut aluviunile conțineau o cantitate mult mai mare de aur per unitatea de măsură, iar particulele (pepitele) erau mai mari decât ce se mai găsește acum. În prezent, companii din Serbia exploatează, se pare cu succes, aurul din aluviunile râului Nera din tronsonul ce curge pe teritoriul țării vecine. Pentru tronsonul din România, licență de exploatare deține în prezent succesoarea fostei Întreprinderi de Prospecțiuni și Exploatări Geologice din Caransebeș, firma Formin S.A.

Un memento din Evul Mediu

Așa cum spuneam mai sus, în perioada Evului Mediu, la Caransebeș se exploata aurul din nisipurile aurifere ale Sebeșului, Potocului și foarte probabil ale Timișului. Aceeași activitate se desfășura și în alte locuri ale districtului Caransebeș pe cursul unor pâraie și ogașe.

O dovadă interesantă a succesului cu care se exploata aurul din zonă este un document¹⁰ din anul 1525 prin care cetățenii nobili și nenobili ai orașul Caransebeș și din districtul cu același nume se angajează să predea tot aurul ce va proveni din acest areal, în contul unei sume avansate de către omul de afaceri și totodată conducător al monetăriei din Sibiu, Marcus Pemphlinger.

Textul actului este:

iar traducerea propusă de mine:

Noi, judele, cetățenii jurați și toată comunitatea orașului Caransebes, precum și nobilii și spălătorii de aur ai aceluiași district Caransebeș, declarăm și recunoaștem prin prezenta că nobilul domn Marcus Pemphlinger, jude regal și Comite al Cămării din Sibiu, ne-a împrumutat, în considerarea aurului ce se produce în aceste părți, nouă sute douăzeci și cinci de florini pe care ni i-a dat cu împrumut în monedă veche și bună, pe care nouă sute douăzeci și cinci de florini i-am ridicat în bani gheață și i-am primit cu acea condiție ca tot aurul, oriunde s-ar găsi în aceste părți și din orice sursă s-ar produce, în totalitatea sa, să îi fie predat întotdeauna, cu credință, obligatoriu în propria mână ori în cea a fiului său Johann, iar totodată domnul Marcus va plăti pentru fiecare marcă de aur cincizeci și doi florini și jumătate: și să facem acest lucru atât timp, fiind ținuți de aceasta, până când prevăzuta sumă de nouă sute douăzeci și cinci de florini o vom fi plătit lui și fiului său în aur.

Pe care toate aceste prevederi noi promitem și ne obligăm să le respectăm cu fermitate și fără încălcare, în caz contrar să ne pierdem credința noastră creștină, precum și  onoarea și umanitatea noastră, și chiar promitem și ne obligăm ca succesorii nostri să fie obligați prin voința noastră, toate acestea fiind întărite cu sigiliul orașului nostru iar mărturie lor stau aceste litere.

 Dat în Sibiu în marțea anterioară sărbătorii Sfintei Margareta, A. D. 1525 (7 iulie 1525)

Contextul financiar al vremii

Pentru a înțelege mai bine însemnătatea contractului încheiat de comunitatea caransebeșeană cu sibianul Pemphlinger, pact ce reiasă din actul prezentat mai sus, trebuie să ținem cont de contextul financiar-monetar existent în acea perioadă în Ungaria.

Așadar, în tot cuprinsul țării funcționau la începutul secolului al XVI-lea un număr de cinci monetării care băteau monedă de aur pe lângă altele care băteau monede de valoare mai mică, din argint. Monetăriile erau în general situate în apropierea minelor de metal prețios care reprezenta materia primă pentru banii bătuți. Acestea funcționau în regim de concesiune, iar concesionarii erau oameni de afaceri ce se îndeltniceau printre altele și cu metale prețioase. Concesionarii monetăriilor primeau titlul de Comite al Cămării, cumulâdu-l, de obicei, cu alte titluri și funcții pe care le dețineau. Prin activitatea prestată, adică de batere a monedelor în numele regelui din metalele prețioase obținute în urma extracțiilor miniere, concesionarii monetăriilor obțineau profit. Pe de altă parte, ei datorau impozite către rege pentru veniturile din activitatea de minerit și prelucrare a metalelor prețioase (impozit numit urbura) precum și o redevență pentru activitatea de batere a monezilor. Începând cu 1325, tot metalul prețios obținut din minerit trebuia predat comiților cămărilor fiind plătit în bani la un preț fixat de stat.

Una din aceste monetării era cea din Sibiu, înființată la ordinul regelui Carol Robert de Anjou încă de la 1350. Aceasta a fost concesionată de către regele Matia inițial locuitorilor orașului Baia Mare (în 1468) însă după 1480 concesionari au devenit sibienii. În anul 1523, Marcus Pemphlinger (sau în ată grafie Pempflinger), om de afaceri german venit cu doi ani înainte din Regensburg, ajunge Comite al Cămării din Sibiu și conduce monetăria care funcționa aici. În această calitate, se îngrijește de cumpărarea aurului disponibil, chiar și obținut prin alte metode decât mineritul propriu-zis.

Monedele de aur bătute de către Marcus Pemphlinger la Sibiu, inclusiv cu aur provenit de la caransebeșeni, arată precum cele din imaginea alăturată.

Florin de aur bătut la Sibiu de M. Pemphlinger în 1524

Monedele de aur de un florin bătute la Sibiu în timpul lui Marcus Pemphlinger sunt la fel cu cele bătute în celelalte locuri din Ungaria, însă poartă semnele distinctive ale monetăriei respective: litera „H” de la Hermannstadt (numele Sibiului în limba germană), precum și însemnele heraldice ale familiei Pemphlinger, un scut tăiat de argint, cu două benzi orizontale albastre situate în câte o partiție, pe jumătate din lungime și nesuprapuse, ca în figura alăturată.

Pe aversul monedei, central se află Sfânta Fecioară Maria cu copilul Iisus (protectoarea Ungariei), iar textul circular conține inscripția LVDOVICI:D:G: R:VNGARIE, prescurare de la "Ludovici Dei Gratia Rex Ungarie". Reversul monedei conține central reprezentarea regelui Ladislau cel Sfânt precum și  însemnele monetăriei; la exterior inscripția circulară  S·LADISLAVS · REX · 1524 · În mod standard un florin de aur (numit și ducat) avea greutatea de 3.55 g și era produs din aur având titlul de 989,58 ‰, rezultând un conținut de aur pur de 3,52 g.¹¹ În circulație, pe lângă monedele de aur care aveau valoare mare, erau în uz denarii și groșii, bani de argint cu care se făceau plățile în mod curent. Un florin se subdividea, inițial, în 100 de denari, iar un groș valora 8 denari. Denumirea de groș provine de la faptul că această  monedă era mai groasă decât denarul, conținând astfel o cantitate mai mare de  argint. Demn de reținut este că datorită parității mai sus menționte, suma de 100 de denari  era numită 1 florin, chiar și atunci când un florin-aur a ajuns să valoreze, datorită devalorizării banilor de argint, și 500-600 de denari. În anul 1521, pe fondul unei situații de criză generată de succesul expansiunii otomane în detrimentul Ungariei, ce a culminat în acel an cu cucerirea Belgradului de către armata lui  Soliman I, s-a introdus o reforma monetară ce avea ca scop mărirea rezervelor de bani ale  regatului prin inflație. Acest lucru s-a încercat prin scăderea cantității de argint din masa banilor, bătându-se monedă nouă cu un conținut de doar 25% argint, restul de 75% fiind cupru¹². Această măsură disperată nu a produs rezultatul scontat, astfel că în 1525 trezoreria regală revine la banii vechi cu conținut mare de argint, abandonându-se definitiv moneda  nouă și foarte nepopulară.

Analiza economică a documentului medieval

Revenind la actul încheiat în 1525 de caransebeșeni cu Marcus Pemphlinger, în lumina informațiilor prezentate de mai sus, putem să încercăm o părere cu privire la valoarea contractului și modul de plată. Din document reiese că M. Pemphlinger a avansat cu titlu de împrumut suma de 925 de florini, urmând ca aceasta să fie restituită în timp, în aur la o paritate de 52,5 fl./marcă, până la achitarea întregii datorii.

Marcus Pemphlinger

Caransebeșenii confirma primirea sumei e 925 fl. în bani gheață și se consemnează că suma a fost plătită în „monedă veche și bună”. Această informație era necesar a fi menționtă în contextul nefericitei reforme monetare la care s-a renunțat tocmai în acel an 1525, pentru evitarea dubiilor asupra valorii banilor. Această mențiune avea sens doar dacă banii erau de argint, aceștia fiind supus devalorizării, banii de aur rămânând neafectați. Astfel aflăm că în schimbul aurului pe care caransebeșenii îl extrăgeau și îl predau monetăriei, primeau bani de argint, situație firească având la bază rațiuni practice. Cantitatea de aur ce trebuia predată în vederea stingerii datoriei era una impresionantă. 

Dacă împărțim 925 fl. la 52,5 fl/marcă rezultă o cantitate de cca. 17,62 mărci, adică 4 kg și 326 g de aur¹³. Deși documentul nu impune un termen limită până la care caransebeșenii trebuiau să-și plătească în metal prețios datoria, este de presupus că nu putea viza o perioadă foarte lungă, având în vedere că nici concesiunile monetăriilor nu erau perpetue, ci erau în general încheiate pe un an, cu posibilitate de prelungire, dar nu obligatoriu. De altfel, Marcus Pemphlinger, datorită poziționării sale politice în cadrul luptelor de putere pentru tronul Ungariei survenite după dezastroasa luptă de la Mohács în 1526, va pierde concesiunea monetăriei sibiene, regele Ioan I Zápolya pedepsindu-l astfel pentru sprijinul acordat rivalului său, Ferdinand de Habsburg. 

În atare circumstanțe nu cred să greșesc dacă afirm că aurul în cantitatea respectivă se obținea în zona Caransebeșului într-un timp relativ scurt, acest lucru întărind convingerea mea că în acele vremuri, nisipurile apelor acestui areal erau mult mai bogate în aur. Putem estima în bani actuali valoarea sumei de 925 florini, prin apelarea la informații statistice corectate cu inflația¹⁴. 

Voi face în cele ce urmează calculele în moneda Euro. Așadar, în anul 1525: 

  - un gram de aur monetar valora cca. 80 de Euro (bani actuali).

 - 925 florini aveau un conținut de 3.256 g aur monetar, adică valorau 260.480 Euro.
Comparativ, la prețul de azi¹⁵, aceeași cantitate de aur valorează doar 117.216 Euro.

Desigur, aceste cifre sunt doar estimative, banii având în diferite momente istorice valori total diferite. Raportarea banilor din trecut la cei de azi nu se poate face direct, ci doar relativ prin intermediul costului bunurilor, valorii muncii sau a unei investiții ori întreprinderi. Cu toate acestea, datele de față ne pot schița o imagine asupra relațiilor economice caransebeșene din prima jumătate a secolului al XVI-lea, dinaintea schimbărilor majore survenite anului 1526 în Regatul Ungar.

Bibliografie:

1 Ziarul „Cotidianul”, numărul din 09.08.2013, accesibil online la adresa: http://www.cotidianul.ro/apele-noastre-aur-poarta-219935/

2 Sabin Adrian Luca, Descoperire arheologice din Banatul Românesc, Sibiu, 2006, p.257

3 Ibidem, p. 46

4 Andrei Ghidiu, Iosif Bălan, Monografia orașului Caransebeș, reeditare Timișoara, 2000, pp.271-272

5 Pesty Frigyes, A Szőrényi Bánság és Szőrény Vármegye Története, Budapest, 1877, p.446

6 A. Ghidiu, I. Bălan, loc. cit.

7 Sorin Tămaş-Bădescu, Contribuţii privind geologia economică a aurului în Romania. Teza de doctorat,

Bucureşti, 2010 apud A. Neacșu, Aurul aluvionar din România: sursele si importanţa geologo-arheologică

8 Ibidem.

9 Gheorghe Croitoru, Aurul de la izvoarele Nerei. M-ții Semenic, Banat, România, în Romanian Journal of Mineralogy, București, 2009, p.15

10 Pesty Frigyes, op. cit. pp.446-447

11 Magyar Katolikus Lexikon, resursă web accesibilă la adresa http://lexikon.katolikus.hu/

12 Gyöngyössy Márton, Magyar pénztörténet (1000–1526), Martin Opitz Kiadó, Budapest, 2012, p. 272

13 Unitate de măsură: 1 marcă = 245,53779 g

14 Paul Kedrosky, Value of Gold Over the Ages, resursă web accesibilă la http://seekingalpha.com/article/59244-value-of-gold-over-the-ages

15 Conform site-ului http://www.24hgold.com pentru data de 06.10.2016