Periplul coroanei Sfântului Ștefan în Banat în august 1849 - episodul Caransebeş

Coroana regală ungară a Sfântului Ştefan

La începutul lui august 1849 soarta revoluţiei maghiare (a Războiului pentru libertate) devenea clară: odată cu intervenţia trupelor ruseşti, războiul era pierdut, generalii depunând armele unul câte unul. Hotărâtoare a fost în destinul nefericit al revoluţiei în special bătălia de la Timişoara din data de 9 august care a prefigurat capitulările imediat ulterioare ale corpurilor de armată rămase în luptă.
În acest context, principalii conducători politici ai revoluţiei au urmat calea exilului, primul pas fiind pentru toţi trecerea Dunării înspre Turcia pe la Turnu Severin.

Însemnele de încoronare: 
coroana, sceptrul, globul crucifer şi spada.

O grijă aparte a avut-o Kossuth pentru simbolurile statale repezentate în special de coroana Sfântului Ştefan, coroana regilor Ungariei, despre care se spune că ar fi fost primită de către primul rege al Ungariei, Ştefan cel Sfânt de la papa Silvestru al II-lea la încoronarea sa din anul 1001. Coroana regală este însoţită de celelalte însemne ale încoronării: sceptrul, spada şi globul crucifer.

Acestea nu trebuiau să ajungă în mâinile austriecilor pentru ca Franz Josef să nu poată fi încoronat de plin drept ca rege legitim al Ungariei, tocmai datorită lipsei tradiţionalei coroane. Niciunul din capii revoluţiei nu a dorit să-şi asume răspunderea de a avea grija coroanaei regale în timpul exilului, aşa că soluţia găsită în pripă a fost de o ascundere  pe teritoriul Ungariei.

Szemere Bertalan
 -prim ministru- 

În acest scop, coroana, împreună cu celelalte simboluri de încoronare, au fost transportate de la Pesta în cufărul dedicat acestora, iniţial la Debrecen, apoi la Szeged, Oradea, Arad, Lugoj şi Caransebeş, ca în final să fie îngropate la Orşova. 
De operaţiunea salvării coroanei s-a ocupat ultimul prim-ministru revoluţionar Szemere Bertalan. Kossuth, în situaţia disperată în care se afla,  a renunţat chiar la un moment dat la ideea de a mai ascunde coroana, fiind gata să o lase în cetatea Aradului. Szemere fiind mai conştiincios, a luat în sarcina sa ascunderea coroanei şi a transportat-o într-un oarecare incognito pe traseul amintit.

Sosit în 14 august 1849 la Caransebeş, Szemere i-a solicitat ajutorul lui Fülepp Lipót, comisarul guvernamental pentru comitatul Caraş, fără a-i dezvălui însă că în cufărul cu pricina se aflau coroana Sfântului Ştefan şi celelalte însemne statale. I-a spus doar că în ea se află documente foarte importante care trebuiesc ascunse, pentru a nu cădea în mâna imperialilor.

Cufărul în care se păstrau însemnele de încoronare
Sursă foto: Muzeul Naţional de Istorie al Ungariei

Fülepp s-a angajat să ascundă cufărul într-una din minele părăsite ale lui Hoffmann, probabil una din minele aflate în vechea carboniferă (în Caransebeşul Nou). Deşi a ascuns cufărul, comisarul a sesizat posibilitatea ca unii lucrători minieri să fi observat operaţiunea şi astfel nu l-a lăsat  în locul iniţial în care l-a depus. 

Temerea de a nu se afla despre ascunderea cufărului  i-a fost amplificată şi de întrebarea pusă de o femeie prin a cărei curte au trecut spre ascunzătoare, dacă nu cumva se află coroana regală în acea ladă imensă aflată în căruţa cu care se deplasau.

În atare condiţii, asunderea la Caransebeş a coroanei ar fi fost riscantă,  astfel că soluţia adoptată de Szemere a fost  aceea a de o duce mai departe cu el la Orşova unde a şi îngropat-o într-un loc considerat sigur. 

Fülepp Lipót 
 comisar guvernamental în Caraş

Coroana şi celelalte însemne au fost găsite în anul 1853 de către agenţii imperiali în urma unei ample operaţiuni de recuperare ce s-a bazat pe cumpărarea informaţiei de la o persoană apropiată celor din exil.

Pe locul în care s-a aflat la Orşova coroana regală a Sfântului Ştefan, împăratul şi, mai apoi, regele Franz Josef a construit din fonduri proprii o capelă spre veşnica amintire a celor întâmplate. Această capelă, deşi un obiectiv vizitat frecvent la vremea lui,  a fost  înghiţită de apele Dunării în anul 1970 în urma inundării Orşovei vechi cu apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier I, translatarea monumentului într-un loc ferit nefiind de interes pentru autorităţile comuniste ale statului român.