Luna ianuarie are o rezonanță aparte în ceea ce privește istoria herladicii caransebeșene. Aceasta, deoarece principalele informații leagate de însemnele orașului au izvoarele datate în această lună. Bunăoară, prima mențiune despre un sigiliu al Caransebeșului ne este cunoscută dintr-un act datat 27 ianuarie 1457, primul document de aprobare a stemei orașului din epoca modernă a fost emis la 13 ianuarie 1913 și, în sfârșit, actul normativ de aprobare a actualei steme a municipiului a intrat în vigoare la 24 ianuarie 2003. Și dacă tot suntem în luna ianuarie consider că nu ar fi rău să fac o mică retrospectivă asupra însemnelor orașului folosite de-a lungul timpului .
Prima mențiune a unui sigiliu oficial
Cea mai veche mențiune despre un sigiliu al orașului se face într-un document emis de scaunul de judecată al orașului Caransebeș la data de 27 ianuarie 1457, o zi de joi1, prin care se atestă vânzarea-cumpărarea unei fânețe aflate pe raza orașului, tranzacție încheiată între doi locuitori2. Din păcate sigiliul aplicat pe acest document nu se mai păstrează astfel că înfățișarea sa nu a rămas pentru posteritate, însă în chiar textul actului se menționează că autenticitatea acestuia este întărită cu sigiliul cel vechi al orașului nostru3. Dacă oficialitățile vorbesc despre un sigiliu vechi, aceasta presupune automat existența unuia nou, dar care nu a fost folosit în acel moment, probabil nefiind la îndemână. După urma imprimată pe hârtie, pecetea părea să aibă forma rotundă, cu diametrul de cca. 25-26 mm, ceea ce lasă să presupunem că sigiliul era prevăzut cu o emblemă și nu doar cu un text, aceasta fiind o caracteristică a sigiliilor în epoca respectivă.
Notă:
Pesty menționează greșit data de 28 ian. 1457, în realitate documentul a fost emis la 27 ianuarie, conform celor reținute la întocmirea lui: Datum in Karansebes feria tercia in festo conuersiouis Sancti Pauli, Anno Domini Millesimo Quadringentesimo Quinquagesimo septimo. Cum prima zi a sărbătorii convertirii Sf. Apostol Paul este 25 ianuarie, rezultă că a treia zi este 27 și nu 28.
Interesant este că protopresbiterul Andrei Ghidiu și prof. Iosif Bălan preiau necritic greșeala în capitolul Sigiliul Orașului din Monografia orașului Caransebeș, 1909.
Primul blazon cunoscut al orașului
Cel mai vechi însemn heraldic al Caransebeșului cunoscut astăzi este cel aflat pe sigiliul orașului din anul 1503, desenul său fiind reprezentat în imaginile alăturate. Stema orașului gravată pe sigiliul din 1503 prezintă o poartă de cetate asezată într-o zonă deluroasă, flancată de două trecători care susțin câte o piramidă așezată pe ghiulele de tun. Fiecare piramidă are în vârf încă o ghiulea. Deasupra porții, un braț ieșind dintr-un nor, ține în mână o sabie care străpunge un cap de turc, precum și un steag cu stema Ungariei. Deasupra piramidei din stânga, privind blazonul din față, este reprezentată coroana regală a Ungariei, cea a Sfântului Ștefan. În poarta cetății, deschisă, apare un brad, iar prin preajma ei curge o vână de apă. Sigiliul prezintă textul SIGIL CIVITATIS CARANSEBESIENSIS ANO 1503, plasat pe circumferință.
De remarcat este că mobilele emblemei, adică obiectele heraldice reprezentate, nu sunt așezate pe un scut ci direct pe suprafața de imprimare a sigiliului, fapt ce reprezintă o excepție de la regulile de reprezentare a blazoanelor, care impun existența scutului ca principal însemn heraldic4. O probabilă explicație ar fi că aceste însemne apar pe un sigiliu, acesta având un câmp propriu, iar creatorii lui, au considerat că acesta suplinește scutul ca element de etalare a mobilelor emblemei.
După amprenta sigiliului din anul 1503, în 1739 s-a executat o pictură pe pânză aflată în trecut în reședința episcopală veche (demolată în 1899), iar matricea sigilară a fost recuperată ca prin minune, fiind găsită întâmplător în perimetrul fostei cetăți în anul 18385.
Semnificația elementelor componente ale stemei orașului Caransebeș din 1503:
- poarta de cetate cu cele două trecători ornate cu piramide reprezintă însăși cetatea orașului cu fortificațiile sale, existentă, se pare, încă din secolul al XIII-lea, construită cel mai probabil încă din timpul invaziilor tătare. Ea este reprezentată ca o poartă cu boltă într-un zid de piatră prevăzut cu creneluri și ferestre de observație.
În poarta deschisă a cetății apare bradul, simbol al pădurilor ce înconjoară orașul, iar împreună cu apa curgătoare din aproprierea cetății, care nu poate fi decât Sebeșul, apă de la care cetatea își și trăgea numele, prezintă, asemeni unei cărți de vizită, realitatea topografică în care este amplasat orașul.
- trecătorile ce flanchează poarta orașului, după modul de reprezentare este posibil să fie chiar niște turnuri de observație, existente în structura de fortificație a cetății, care, la momentul respectiv, era de tip castral, fomată dintr-un donjon apărat de un zid de incintă, ce repezenta nucleul castrului regal, prevăzut cu turnuri de observație și apărare. Abia mult mai târziu, după anul 1688, s-a făcut trecerea cetății de la tipul castral la cel bastionar6, astfel că reprezentarea sa de pe sigiliu este în concordanță cu realitatea existentă la momentul respectiv.
- ghiuleleleprezente în număr însemnat au rolul de a atesta puterea de foc a cetății datorită existenței pieselor de artilerie din dotarea sa.7
- sabia ce străpunge un cap de turcținută în aceeași mână cu steagul imprimat cu stema Ungarieisemnifică în mod deschis caracterul militar defensiv de succes al cetății Caransebeș, ca cetate de graniță a Regatului Ungariei, un adevărat bastion de apărare a creștinătății în calea expansiunii otomane. Este semn al vitejiei locuitorilor dovedită în bătăliile purtate.
În mod foarte plastic, dar nu întâmplator așezat în aceeași mână cu sabia, steagul maghiar subliniază rolul avut secole de-a rândul de locuitorii orașului în apărarea patriei, și nu oricum, ci în prima linie, ca adevărați purtători de drapel. Etalarea drapelului de aceeași mână care ține sabia arată strânsa legătură dintre faptele armate și entitatea statală, este un semn al loialității caransebeșenilor față de țară, servicii credincioase care au fost remarcate și apreciate de întâi-stătătorii regatului. De exemplu, în diploma din 1453 prin care Ioan/Iancu de Huneadoara donează orașului teritoriul satului Racovița, arată că: “[...] noi considerând fidelitatea și credința constantă, serviciile credincioase și meritele plăcute ale tuturor cetățenilor târgului Sebeș, prin care servicii ei (cetățenii) în prima linie Maiestății regale și sfintei Coroane și apoi nouă ni s-au făcut plăcuți și iubiți [...]”.8
De remarcat că steagul poartă imprimată stema Ungariei într-un mod mai puțin obișnuit, fiind etalată pe un scut oval despicat, netimbrat cu coroană. Cele două partițiuni înfățișează pe fond roșu elementele consacrate ale simbolurilor de stat: câmpul din partea dreaptă, tăiat de 7 ori, rezultând patru dungi de argint (dungile Casei Arpadiene, prima dinastie regală ungară) care semnifică cele 4 mari ape ale Ungariei medievale: Dunărea, Tisa, Drava și Sava. Câmpul din stânga este mobilat cu crucea dublă apostolică din argint ce se înalță pe trei movile reprezintă munții Tatra, Matra și Fatra. La baza crucii este așezată o coroană de aur, simbolul regalității. Elementele heraldice (dungile arpadiene și crucea dublă) deși erau inițial elemente separate, proprii suveranilor ungari, ambele cu rădăcini anterioare secolului al XIII-lea, treptat au fost unite într-un singur blazon, ce a constituit, începând cu secolul al XV-lea stema statului.
- coroana Sfântului Ștefan al Ungarieice planează din punct de vedere heraldic în partea superioară dreaptă a blazonului9, adică așezată în cel mai important loc al câmpului acestuia, semnifică nu atât apartenența orașului la Regatul Ungariei, deoarece aceasta o face steagul așezat mai sus decât coroana, ci simbolizează caracterul de oraș liber regesc al Caransebeșului. Acest lucru trebuie înțeles ca fiind o localitate ce aparținea regelui (fiscului regal) sau, cum am spun astăzi, statului și nu particularilor, așa cum era în trecut cazul localităților componente ale feudelor nobiliare. Acestă trăsătură reiasă și din documentele epocii, făcându-se referire la oraș ca “orașul nostru ...” -civitas nostra Karansebes (regele Matia Corvin ,1485) sau ca “orașele libere...” - liberae civitates Sebes et Karan (1448), “orașul regal ...” - civitas regiae Karansebes (1565).
Poate nu este întâmplător nici momentul apariției sigiliului - anul 1503 - cu acest blazon cu coroana regală aflată în poziției heraldică privilegiată dacă avem în vedere faptul că acesta se situează la doar câțiva ani depărtare de momentul din 30.06.1498 când Caransebeșul dobândește de la regele Vladislav (Ulászló) al II-lea drepturile și privilegiile largi de care se bucura orașul Buda, o adevărată mană cerească pentru economia orașului care a înflorit în perioada imediat următoare, în special cu ajutorul comerțului10.
Prima stemă reprezentată corectă din punct de vedere heraldic dar neutră politic
O altă reprezentare a stemei orașului este cea regăsită pe sigiliul aplicat pe un document din 1579. Acestă emblemă diferă radical de cea anterioară, de cea din 1503, ea înfățișând un scut cu un cap de bou. Sigiliul este rotund, având un diametru de 25 mm, și poartă conscripția S. CIVIUM CIVITATIS CARANSEBES. Deasupra scutului apare o cruciuliță11. De remarcat este, că abia în această reprezentare avem de-a face cu o adevărată stemă a orașului care respectă regulile heraldicii, întrucât este prima reprezentare a însemnelor pe un scut, acesta fiind obligatoriu pentru ca o emblemă să poată fi considerată stemă.12
O încercare de reproducere a sigiliului am făcut-o în imaginea alăturată utilizând imaginea emblemei păstrată în arhiva națională maghiară13. Semnificația capului de bou ca singur element al scutului este descrierea orașului ca punct important în comerțul de vite. Astfel, confom hotărârii dietei ținută la Turda în 1557, Caransebeșul a fost desemnat ca localitate de depozit pentru negustorii străini, în scopul opririi speculei în Ardeal, în special cea cu vite. Astfel, dieta din anul următor statua la Cluj că negustorii de vite ce veneau din străinătate erau obligați să se oprească la Caransebeș, ca loc obligatoriu de depozit14.
Cât privește modificarea heraldică de la bogat înzestratul blazon din 1503 la scutul mobilat simplu cu un cap de bou, explicația acestei tranziții o regăsim dacă aruncăm o privire asupra situației politice dificile în care afla Caransebeșul la mijlocul secolului al XVI-lea, în special începând cu anul 1551. Astfel, după dezastrul ce a urmat bătăliei de la Mohács (1526), Ungaria a fost dezmembrată în trei părți, iar zona sudică și centrală a acesteia a fost ocupată de turci. Datorită incapacității de apărare a Banatului, în 1552 otomanii ocupă Timișoara și doar politica abilă a caransebeșenilor a oprit trecerea zonei Caransebeș-Lugoj sub stăpânirea faptică a dușmanului. Prin recunoașterea formală a suzeranității turcilor și plata unui tribut, Caransebeșul “s-a predat” turcilor dar nu a fost ocupat de facto, zona Lugoj-Caransebeș fiind anexată principatului Transilvaniei (cu titlul de parte a Regatului Ungariei anexată Transilvaniei) care se afla în raport de vasalitate cu Poarta, dar se bucura de un relativ grad autonomie.
Considerând această situație observăm că de iureCaransebeșul se afla sub dominație turcească astfel că păstrarea unor simboluri antiotomane pe blazonul său era imposibilă și, oricum, lipsită de sens. Aceasta trebuie să fie explicația pentru schimbarea stemei anterioare cu cea a cărei reprezentare o avem din 1579, o stemă neutră politic dar cu semnificații economice.
Un sigiliu cu blazon ciudat
De la începutul secolului al XVII-lea ne este cunoscută o altă descriere a însemnelor orașului Caransebeș și anume, de pe sigiliul oficial din anul 160515. Acesta prezintă un desen total diferit de embemele dinainte, poate total de neînteles fiindcă prezintă în partea de jos un fel de stup de albine, flancat de o parte și de alta de două bețe de bătut toba. În partea superioară este înfățișat un braț ținând o secure iar lângă ea, o frunză. Într-un alt loc apare o bucată de cremene. O imagine aproximativă a acestui sigiliu am încercat s-o redau în schița alăturată.
Comparând imaginea acestui sigiliu cu cel din anul 1503, se observă că obiectele reprezentate se află într-o corespondență, atât în ce privește locul ocupat în câmpul de tipar cât și referitor la forma obiectelor. Astfel, vedem că în locul porții boltite a cetății, aici apare o formă care aduce cu un stup, trecătorile au devenit două bețe de bătut toba, steagul a fost înlocuit cu o secure iar capul de turc cu o frunză. În fine, în locul coroanei regale este pusă cremenea. Putem presupune că la un secol distanță blazonul original, cel din 1503 a fost uitat, iar reconstituirea s-a făcut după vreo urmă imprimată precar din care nu se mai putea desluși prea bine ce reprezintă obiectele emblemei, astfel că imaginea lor a fost alterată.
Aceste însemne de blazon au fost ultimele în istoria Caransebeșului, până în anul 1872, când în urma desființării confiniului militar și reintroducerea regimului civil (intrarea orașului în era constituțională) i-a fost aprobată utilizarea stemei sale vechi din 1503. Nu se cunoaște dacă orașul dispunea de un blazon în perioadele ocupației turcești (1658-1688; 1699-1718) dar mai mult ca sigur că stăpânirea de atunci nu a acordat importanță acestui aspect. În ceea ce privește însemenele orașului în epoca dominației austriece începută în 1718 putem presupune că s-au folosit tot cele vechi din 1503, iar în timpul în care viața localității a fost supusă organizării militare în cadrul regimentului de graniță (1768-1872) nu s-au folosit însemne specifice orașului, ci unde se necesita utilizarea unui simbol acolo apărea vulturul bicefal imperial16.
Prima stemă din epoca modernă
Cum blazonul orașului din anul 1503, repus în folosință începând cu 1872, nu corespundea normelor heraldice pentru a se califica drept stemă, lipsindu-i chiar primul element indispensabil - scutul, în anul 1900 au început consultările între autorități pentru stabilirea înfățișării stemei orașului17. Autoritățile locale au înființat o comisie pentru stabilirea stemei, cu membrii aleși dintre cei care făceau parte din corpul reprezentativ al orașului, însă la un rezultat concret s-a ajuns abia în 1913, când prin actul18din 13 ianuarie al acelui an suveranul Francisc Iosif a acordat orașului un nou blazon în concordanță cu cele stabilite de autoritățile locale în consultare cu specialiștii în heraldică ai Arhivelor Naționale Ungare19pe baza picturii de la 1739 ce înfățișa sigiliul cel vechi al orașului. Acest nou blazon are la bază pe cel din 1503, însă mobilele heraldice sunt reprezentate pe un scut, iar fiecare obiect are stabilită culoarea corespunzătoare. În imaginile alăturate prezint varianta alb-negru (la care culorile sunt redate prin hașuri) și o încercare de realizare color a blazonului după descrierea sa.
Stema orașului este formată dintr-un scut drept (de tip francez), tăiat o dată, cu primul cartier albastru (culoarea cerului), iar al doilea verde. Primul cartier conține reprezentată cu smalț de argint poarta de cetate, cu cele două trecători, terminate în partea superioară cu câte o piramidă așezate pe ghiulele de tun. În poarta deschisă se află un brad de culoare verde. În partea superioară, un braț ieșind dintr-un nor ține în mână o sabie ce străpunge un cap de turc, precum și steagul tricolor al Ungariei cu stema dublei monarhii (formată din vulturul bicefal austriac și stema statală ungară). Deasupra porții, în dreapta brațului este reprezentată coroana Sfântului Ștefan, realizată în aur și decorată cu nestemate.
Noul blazon fiind aproape identic cu cel din 1503, semnificația elementelor heraldice este similară, ele fiind menținute cu motivul că sunt raportate la tradiție.
Modificare de blazon la finele războiului
Până la terminarea Primului Război Mondial blazonul Caransebeșului suferă unele modificări, astfel că în anul 1918 stema utilizată este cea din figurile alăturate.
Modificările aduse stemei vizează în primul rând forma și culoarea scutului: acesta devine unul cu formă rotunjită, de tip spaniol, iar primul cartier al acestuia are de acum culoarea roșie. Alegerea acestei culori s-a făcut probabil pentru semnificația heraldică a ei: credință și jertfă.
Trecătorile laterale porții au fost înlocuite cu turnuri ascuțite fiind eliminate ghiulelele de susținere a construcțiilor existente. Cu toate acestea, motivul ghiulelelor a fost păstrat, fiecare turn având în vârf câte o ghiulea de tun. O ultimă modificare vizează steagul ținut de brațul ieșind din nor, drapelul fiind schimbat cu cel
original care prezintă stema statală a Ungariei, doar că acum este reprezentată în varianta modernă,
dreptunghiulară.
Stema orașului în perioada interbelică
După Primul Război Mondial și încorporarea Banatului în Regatul României, în 1921 noile autorități au cerut orașului prezentarea stemei pentru continuarea folosirii ei, evident cu modificările de rigoare. Astfel că în perioada interbelică stema orașului Caransebeș a fost cea din imaginea alăturată20, elementele ei cuprinzând: un scut curbat, tăiat odată, cele două cartiere fiind identice cu stema anterioară. Cartierul de culoare roșie găzduiește poarta cetății, identică cu cea din reprezentarea anterioară, flancată de două turnuri, însă fără ghiulele în vârf. În partea superioară, un braț înzăuat din argint ține în mână o sabie și steagul tricolor al României: albastru, galben, roșu. Scutul este timbrat cu o coroană murală tot de argint cu cinci turnuri crenelate, ce semnifică rangul de municipiu al orașului. Restul mobilelor existente în stema anterioară (capul de turc și coroana maghiară) au fost eliminate, însemnul statal fiind modificat corespunzător. Această stemă a fost utilizată până la instaurarea regimului comunist, în timpul căruia orașul nu a avut o stemă proprie, toate stemele anterioare fiind abolite în 1948. Prin Decretul nr. 503 din 16 decembrie 1970 doar municipiilor li s-au elaborat steme, iar Caransebeșul nu făcea partea din această categorie în perioada aceea.După schimbarea regimului politic după 1989 s-a revenit treptat, începând cu 1992, la utilizarea stemelor din perioada interbelică, așa că această stemă a fost folosită până la începutul anilor 2000.
Stema acutală a orașului după 500 de ani de la primul blazon
Actuala stemă a orașului a fost elaborată în anul 1999 și a intrat în vigoare la 24.01.2003, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului nr. 1533 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea stemei municipiului Caransebeș, la distanță de 500 de ani de la realizarea primei steme cunoscute a orașului.
Conform aceluiași act normativ, descrierea stemei este precum urmează:
Stema municipiului Caransebeş, se compune dintr-un scut curbat la bază, tăiat-despicat în talpă. Primul cartier, pe roşu, conţine o cetate medievală de argint, cu două turnuri ascuţite şi poartă centrală închisă, însoţită de un "soare-răsare" şi o lună, ambele de aur. Deasupra cetăţii planează un braţ drept înzăuat cu spadă, tot de argint. Cartierul al doilea, pe albastru, îl prezintă pe Sfântul Gheorghe ecvestru, străpungând cu suliţa anticristul reprezentat printr-o amfipteră, totul de argint. Aureola Sfântului Gheorghe şi solzii animalului sunt executate din aur. Al treilea cartier, pe aur, reprezintă un soldat roman cu scutul lăsat, sprijinindu-se într-o suliţă cu vârful în jos, totul de culoare albă, ce sugerează marmura. Scutul este timbrat de o coroană murală din argint cu cinci turnuri crenelate, simbolizând statutul de municipiu al localităţii.
Semnificaţia elementelor însumate:
Armele primului cartier fac trimitere la secolul al XIII-lea, perioadă în care Caransebeşul este atestat documentar şi în care oraşul fortificat cunoaşte o puternică dezvoltare. Urbea este cunoscută ca un bastion de apărare a creştinătăţii împotriva invaziei păgâne, iar cei doi aştri semnifică libertatea, belşugul, veşnicia, dar şi înnoirea Caransebeşului. Cartierul albastru, care semnifică credinţă, speranţă şi sinceritate, este rezervat credinţei creştine a locuitorilor. Sfântul militar, patron spiritual al Episcopiei de Caransebeş, reprezintă victoria Binelui împotriva Răului.
Soldatul roman din ultimul cartier este întruchiparea lui Virtus, zeu roman al curajului, şi face trimitere la virtuţile tradiţionale: cinstea, curajul, sinceritatea, modestia, însuşiri morale tipice locuitorilor acestei aşezări.
În ce privește stema actuală a orașului este de observat că, în principal se bazează pe însemnele blazonului de la 1503, însă modificările pe care le cuprinde față de cele anterioare fac aceasta să fie mai bogat decorată, să “vorbească” mai multe despre orașul reprezentat. Motivele noi introduse, Sfântul Gheorghe omorând dragonul și soldatul roman, actualizează reprezentarea stemei cu starea lucrurilor și datelor apărute în ultimii 500 de ani.
UPDATE: Imaginile diplomei din 13.01.1914 prin care Francisc Iosif donează stema oraşului Caransebeş.*
2 Pesty Frigyes, A Szörényi Bánság és Szörény vármegye története, Budapesta 1877, vol. I p.480.
3 Pesty Frigyes, A Szörényi Bánság és Szörény vármegye története, Budapesta 1877, vol. III p.72.:”In cuius rei memoriam perpetuumque firmitatem presentes litteras nostras Sigillo nostre ciuitatis antiquo munimine roboratas eidem concessimus emanari.”
4 Marcel Sturdza-Săucești, Heraldica, Tratat tehnic, București, 1974, p. 26
5 Andrei Ghidiu, Iosif Bălan, Monografia orașului Caransebeș, 1909, reeditată Timișoara, 2000, p. 296
6 P. Bona, N. Gumă et alii, Caransebeș (contribuții monografice), Caransebeș, 1990, p. 37
7 Liviu Groza, Aspecte militare ale Caransebeșului medieval, Lugoj, 1993, p.?
8 A. Ghidiu, I. Bălan, op.cit. p. 300-301
9 În heraldică, dreapta și stânga sunt apreciate întotdeauna din perspectiva purtătorului de blazon, nu din cea a privitorului (n.n.).
10 Costin Feneșan, Despre privilegiile Caransebeșului pînă în mijlocul secolului al XVI-lea, în Banatica, Reșița, 1973, p. 159
11 Pesty Frigyes, op.cit. vol I. pag. 481
12 Bárczai Oszkár, A heraldika kézikönyve, Budapesta 1897, p.1
14 A. Ghidiu, I. Bălan, op. cit. p. 270
15 Pesty Frigyes, op. cit. vol. III p. 482
16 Pesty Frigyes, idem.
17 Documentele pot fi regăsite la Direcția jud. Caraș-Severin a Arhivelor Naționale în Caransebeș, fondul Primăria orașului Caransebeș, dosarul nr. 1/1900
18 Păstrat la Arhivele Naționale Ungare, fondul P833, cota R 64 - 1. tétel - No. 991.
19 Adresa nr. 544/1907 a Arhivelor Naționale Ungare către Consiliul orășenesc Caransebeș prin care se propune stabilirea culorilor stemei. DJAN-CS, Dosar nr. 1/1900, fila 47
Interesanta evoluția
RăspundețiȘtergere